Măi, treaba e simplă. Voi protestaţi faţă de o hotărâre care vă afectează (pe toţi cei doi care protestaţi). Sunteţi o minoritate (a se citi un procent neglijabil) de oameni care au capul pe umeri, îşi cunosc maşinile bine, ştiu între ce viteze să umble, etc. Sunteţi genul de oameni care nu au nevoie de aproape nicio lege, fiindcă le respectă implicit pe toate cele care sunt de bun simţ. Sincer, eu v-aş excepta de la legea/hotărârea asta.
Dar statul nu funcţionează în felul ăsta. Statul dă legi pentru
toată lumea. Evident, unii vor fi afectaţi în mod negativ; e inevitabil. Dar când "the greater good" depăşeşte nemulţumirile a doi-cinci-zece inşi atunci eu sunt de acord cu hotărârea.
În cazul ăsta particular nu merge ca statul român să (mai) creadă rumânu' care zice "nu-i nevoie să mă obligi, eu
mă pricep". A făcut-o şi rezultatele n-au fost tocmai vesele. Hotărârea asta a apărut
ca efect al accidentelor produse din cauza lipsei cauciucurilor de iarnă.
Se plângea cineva mai sus că un set de cauciucuri de iarnă cu toate cele pentru camioane e 5600 RON, că e mult, ceva de genul. Am vorbit cu "tata socru" - e şofer de TIR de vreo 35 de ani. Mi-a zis că e o decizie excelentă. De ce? Fiindcă el, ca şofer, trebuie să umble iarna pe zăpadă prin toată ţara cu cauciucuri de vară fiindcă pe patron îl doare-n cur şi-i zice "te descurci". Cât despre "scump", la orice drum pe care îl face firma scoate profit mai mare de ăia 5600 RON. Profitul,
numai profitul e pe undeva pe la 7000-20000 RON.
Argumentul anti-cauciucuri de iarnă cum că o să apară vitezomani e hilar. Vitezomani există şi cu, şi fără cauciucuri de iarnă. Hotărârea asta nu e special pentru ei, ăia sunt cazuri aparte pe care nu îi poate educa nimeni. Hotărârea asta impune un bun simţ cui nu-l are. Şi
e mulţi, ăia, maică.
"De ce ai fi obligat să mergi în București (unde, apropos, ninge din an în Paște și-n 3 zile e mocirlă și-n 5 zile e uscat) cu cauciucuri de iarnă până la supermarket?" - man, wake up. Cum vrei să sune? Ceva de genul "obligatoriu în toată ţara, cu excepţia Bucueşti, cu excepţie la excepţie Sectorul 5, cu excepţie la excepţia excepţiei Calea Rahova, exceptând străduţele adiacente"?
Legea e imperfectă, adevărat, dar e cât de aproape de perfectă se poate, din punctul meu de vedere. Există exact pentru a potoli atitudinea asta de "da' eu ştiu când şi cum şi ce şi nu merg pe-acolo şi pe dincolo!". Uite, exemplu concret: o să trebuiască să vii pe la mine aproape de Revelion să aduci pufoşenia. Ce faci, parchezi în afara cartierului? Că dacă ninge (ca iarna trecută, când mă lăsau taximetriştii la 2:30 noaptea la dracu în praznic, de frică), fără cauciucuri de iarnă şi eventual lanţuri, nu pupi tu mers cu maşina pe unde stau eu.
Plus mai e o chestie. Văd că se tot vaită lumea "sunt scumpe". Păi dacă aveţi maşini de ţâşpe miii de euro, nu ştiu, eu am aşa o impresie că venitul ar trebui să acopere şi cumpăratul unui set de cauciucuri de iarnă o dată la 3-4-5 ani. Şi ăla care îşi ia în rate pe 10 ani şi nu-l duce capul să se gândească la costurile de întreţinere merită să se uite cum îi stă maşina în parcare că n-are câteva sute de lei pentru cauciucuri de iarnă (care DE AIA se numesc de iarnă, ca să fie folosite IARNA).
Da' nu contează, că eu n-am maşină, deci
nu mă pricep