Filme, seriale, actori, popcorn

Solomon Kane inca nu exista pe Blu-Ray deci inca nu exista. :biggrin: Dar suna bine ca idee si eu nu sunt atat de pretentios la aplicarea ideii. :goofy:
 
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu nu am pretenţia că pot fi altfel decît subiectiv, prin urmare, cînd zic că un film e bun, zic de fapt că mi-a plăcut mie. Deci n-am nici o problemă că cineva n-ar fi de acord cu ce zic. :smile:
 
Virtuality mi s-a părut chiar interesant și încheierea era normală pentru pilotul unui serial. Care serial nu prea este, dar no :smile:
 
D'accord, aia am zis şi eu, se pare că au vrut să-l facă pilot de serial, au renunţat la ideea de serial şi l-au difuzat aşa. Ceea ce e aiurea. Da' mă rog...
 
Legion, mentionat de war mai sus, mi s-a parut si mie (de fapt sint convins) fix asa cum l-a descris, adica extrem de prost. A uitat sa mentioneze ca ingerul trimis de Dumnezeu, si care ii urmeaza poruncile cu sfintenie, o ia in bot big time fix de la "comandorul suprem", in timp ce adversarul lui, un looser "cool", e ajutat in ultimul moment de acelasi Dumnezeu nehotarit. Nasol moment, daca filmul n-ar fi fost atit de idiot, mai ca as fi zis ca-i turnata toata faza, cu bataie lunga si grea la Biserica.
Din pacate, nu este, doar bause scenaristul ceva.
 
Aici te contrazic puțin, ideea menționată de tine există, dar este îngropată sub un morman de bullshit cât China, care este un fel de Dawn of the Dead meets Resident Evil meets Rambo, chestie dată probabil de bugetul redus, mai ales că filmul nu abundă în efecte speciale.

Mi-a plăcut chestia cu "Why is God so mad at His children" I asked. "Maybe he got tired of all the bullshit" she told me while tucking me in.

Filmul avea un potențial imens, din păcate bugetul și-a spus cuvântul în opinia mea.
 
Ori eu nu te-am inteles, ori tu pe mine. Problema nu-i supararea lui Dumnezeu, oh nu, nu asta sux. Nici efectele sau bugetul, nici nu-i nevoie sa ma intind pina acolo.
Ceea ce sux este modul prostesc in care se pune problema, incepind cu povestea/scenariul si terminind cu regia, montajul si senvisurile mincate dupa. :smile:

First, lichideaza aproape toti oamenii. Copii ce n-au apucat sa pacatuiasca, preoti, medici, profesori, tot! Bineinteles, laolalta cu cei mai odiosi criminali si nenorociti. Apoi, ce sa-ti povestesc, pentru ca a intentionat sa faca unul un sacrificiu, gata, Dumnezeu se razgindeste si lasa omenirea in pace. Bineinteles, cei morti ramin morti, "bine mersi".
In plus, nu conteaza cite mii de sacrificii, de mii de ori mai importante, au fost facute, conteaza fix asta (care oricum sux).

Second, se trimite un arhangel sa lichideze "carcalacii" ramasi. Un alt arhanghel se impotriveste, deci e anti-Dumnezeu. La batalia finala, primul, cel care respecta ordinele sefului si care era acolo la datorie, este "pocnit" tocmai de... sef. In acelasi timp, cine este ridicat in slavi? Arhangelul care isi batuse joc de porunca finala...

In opinia meeeeeea (si sinteti liberi sa aveti pareri diferite fara sa va desconsider - promit - sau macar incerc), repet, fix in opinia mea (si va rog n-o luati ca pe o critica personala si nu ma considerati un dictator sau, Doamne fereste, mai stiu eu ce), deci, in opinia mea :biggrin: filmul asta nu sux. Solomon Kane e un film care sux. Asta, in schimb, este one-big-god-damn-give-me-back-the-two-hours-of-my-life-piece-of-shit.

P.S.:
Vorbim de "Legion", asa-i? :biggrin:
 
Da, vorbim de "Legion" :biggrin:

Mie ideea mi s-a părut foarte ok, realizarea haotică îl strică totuși. D-aia trailerul (blame takeda) mi-a trezit interesul, care interes a fost îngropat de filmul per-se :biggrin:

Și ideea care se desprinde până la urmă e că nici Dzeu nu știe ce vrea ("God is a child with an ant farm", anyone?), tocmai pentru prostiile care le comite. Ăăă... hai să omorâm toți oamenii. Ba nu. Gabriel VS Michael, fight. Errr, io țineam cu celălalt :biggrin: Ăăă... hai dă-i în plm pe oameni să trăiască, i-am împuținat destul.

Potențialul ideii tot rămâne :biggrin:
 
Hi, i'm a Trailer Addict addict. :biggrin:

Ca un fapt advers, in general cam 70% din trailere fac un film de nota 4 sa para film de nota 8.5 si cam 25% fac un film de 8 sa para de nota 4; din 5% din trailere nu inteleg absolut nimic. Daca tragem linie si scadem, la ce calitate medie au filmele aparute in ultimii ani, de la o vreme prefer sa ma uit la trailere. Carry on. :biggrin:

PS Trailerul la Ironman 2 rulez.
PS2 Trailerul la Airbender rulez. Unul din ele.
PS3 Don't blame me for sucky movies, daca am vazut trailerul nu inseamna ca am vazut filmul; de obicei trailerele apar oricum cu mult inainte sa apara filmele. :tongue:
PS4 I said your fucking baby's gonna burn. :biggrin:
 
Confirm confirmarea că Legion e cît se poate de prost.

Cît priveşte potenţialul ideii, ţin să vă informez că Apocalipsa susţinută de îngeri (inclusiv îngerul rebel apreciat de Dumnezeu pentru integritate, inclusiv prezentarea lui Gabriel ca pitbull loial al Raiului, inclusiv divinitatea nehotărîtă) e storyarc-ul din Supernatural de vreo două sezoane. Culmea coincidenţei e că tipa purtătoare de copil salvator joacă şi în ăla.
 
PS Trailerul la Ironman 2 rulez.
PS2 Trailerul la Airbender rulez.
"Filme, seriale, actori, popcorn, trailere, pronosticuri"... Să continuăm :kul: :
You Don't Know Jack - f. promiţător. Prima dată când am văzut afişul nici nu l-am recunoscut!! Pe Pacino!!111 :eek: Cum spunea şi tipul pe care îl interpretează, "Look more like me than I do". Nu ştiu dacă va fi "life changing", dar vom vedea.
The Expendables - cu distribuţia aia chiar sunt curios dacă reuşesc s-o dea în bară. :biggrin:
Robin Hood - sincer, trailer-ul mi s-a părut kind of one man show dar e şi Cate Blanchett pe-acolo şi vorbim de Ridley Scott, dar e un pitic pe-aici care-mi zice să n-am aşteptări prea mari.
Clash of the Titans - nu, n-am văzut încă filmul. Trailer-ul mi se pare prea încărcat şi mi-e teamă să nu fie numai CGI de el, ar fi păcat de subiect. Liam Neeson as Zeus cred că i se potriveşte... cer prea mult dacă vreau şi acting de la filmul ăsta?
How to Train Your Dragon - mă aştept să fie o animaţie drăguţă. Deşi în ultima vreme s-a cam exagerat cu dinozauri şi alte zburătoare. :biggrin:
 
Review! :biggrin:
Clash of the Titans: Nu vă aşteptaţi să se ţină după mitologie. Le-au cam amestecat ("cam" e un eufemism...), dar acting-ul e OK, rolurile sunt potrivite, acţiunile sunt explicate şi uşor de înţeles, MULT CGI, şi cu asta se mai scot.
Una peste alta, privind filmul ca entertainment method, e OK, merită văzut. O dată.
I loved the Kraken though!
Nota mea: 8/10. I am a CGI sucker :smile:
 
Io am văzut Clash of the Titans ăla vechi, găsit HD prin anumite locuri. Mi se pare excepțional ca și acting și idee, remake-ul era normal să fie CGI-stuffed, că doară suntem în 2010 :biggrin:
 
Roger Ebert: Why I Hate 3-D (and You Should Too)

3-D is a waste of a perfectly good dimension. Hollywood's current crazy stampede toward it is suicidal. It adds nothing essential to the moviegoing experience. For some, it is an annoying distraction. For others, it creates nausea and headaches. It is driven largely to sell expensive projection equipment and add a $5 to $7.50 surcharge on already expensive movie tickets. Its image is noticeably darker than standard 2-D. It is unsuitable for grown-up films of any seriousness. It limits the freedom of directors to make films as they choose. For moviegoers in the PG-13 and R ranges, it only rarely provides an experience worth paying a premium for.

Perfect de acord cu el. Am văzut "How to train your dragon" în 3D și, deși e un film 2D bun, diferența între el și Avatar (ca experiență 3D) a fost ca de la cer la pământ. Majoritatea filmelor 3D de azi sunt 3D de dragul modei și banilor, nu al artei cinematografice (ca Avatar).
 
De ceva vreme ma uit cu interes la Flash Forward. Povestea e interesana la inceput dar devine din ce in ce mai trasa de par.
Mi-aduce aminte de The 4400. Alt film care incepea promitator dar care s-a pierdut in abureli demne de basme.

A, si The Pacific mi se pare infiorator de plictisitor...
E un fel de documentar mai romantat si fara date exacte. Deja am observat ca mai multe episoade, care prezinta campanii diferite, incep cu "A fost cea mai sangeroasa campanie a bataliei din Pacific". Realizarea e destul de buna, desi nu se ridica nici pe departe la nivelul lui Rome (cu care am vazut ca e comparat de multi). Nu da suficienta atentie unor detalii poate minore dar care strica atmosfera de indata ce le observi.
 
Okey, vizionat You Don't Know Jack... What can I say...? Movie of the year, at least. It's a heavy one. Nu mă arunc la mai multe elogii, că-i fresh în minte. Şi probabil va continua să fie...
Încă ceva. Io unul nu m-aş duce la cinema să-l văd. (no smilies here)
 
The Wolfman (2010).
După ce un gigel e ucis îm mod misterios, fra-su, plecat de acasă cu mult timp în urmă din pricina tatălui, se întoarce să descopere ce și cum. Află că familia ascunde un secret cam nașpa, care în cele din urmă îl implică și pe el.

Decor ok, CGI ok, Anthony Hopkins și Hugo Weaving ok. Per total, nu foarte ok, iar prima jumătate de oră e cel mai plictisitor lucru de pe planetă.


Sherlock Holmes (2009).
Holmes și Watson sînt implicați într-o serie de întîmplări aparent inexplicabile, dar care se vor dovedi în final ca parte dintr-un plan măreț al unui geniu malefic. (Observați cum mă exprim.)

Downey, Jr. + Law = win. Indubitabil va fi și un Sherlock Holmes 2.
 
Back
Top