Io-mi pun problema așa. Io Netflix/Sony/Disney. Cumpăr IP (intellectual property) pentru un purcoi de bani. Găsesc un ciumpalac să mai screamă un scenariu dintr-un univers. Și acuma am o decizie în față.
Duc povestea într-un mod previzibil mai departe, respectând și încorporând ce-au făcut înaintașii? Nu deviez de-a proasta, nu fac surprize. Așa n-o să enervez pe nimeni, dar poate va fi plictisitor de previzibil, și practic pariez succesul pe cât va fi de bun scenariul.
Sau fac și alte schimbări fiindcă acum am IP și nu tre' să dau socoteală nimănui? Fac pe Shrek albastru fiindcă de-aia, Hulk va fi interpretat de o grăsană și să dea dreaq să comenteze careva că ar trebui să vedem mușchi nu slănini că le-o trântim pe aia că nu apreciază talentul și-s superficiali/*fobi, Rapunzel își ține singură părul scurt fiindcă e femeie emancipată, Doctor Who o să aibă o latrină de șantier drept Tardis, iar în Star Wars facem flip la șforță și punem jedi ca baddies și sith ca salvatorii universului da' nu spunem nimic de la început și-i lăsăm să mustească în confuzie în cinematograf fiindcă ARTĂ UBER ALLES.
În cele din urmă decizia asta e luată din unul din două motive. Primul e că făcutul de filme e o industrie pentru făcut bani, și deci tre' să te gândești cu ce-ți iese portofelul mai doldora - consecvență cu ce-o fost înainte, bun sau prost, sau schimbare în care îi enervezi pe niște fani și pierzi venituri de la ei da' atragi pe alții care fix acest altceva îl așteptau. Al doilea motiv e pentru idealiștii care pun arta deasupra făcutului de bani, și care sunt dispuși să cheltuie milioane pentru ca să înfăptuie niște fixisme artistice indiferent dacă scot banii ăia înapoi sau nu.
Michael Jackson a prins vremurile când albirea pielii și operațiile la nas au contribuit la un succes mai mare decât dacă ar fi rămas cum l-a născut mă-sa. Acuma e invers - Ariana Grande era o fătucă albă prin 2008, înainte să înceapă cariera la Nickelodeon, și acuma e o nuanță variabilă de mulatră. Și-a găsit look-ul care să se potrivească cu tendința industriei de a băga în față orice formă de ethnicity, asigurându-și succesul cu un avantaj față de alte cântărețe talentate care sunt artificial trase în jos de o modă a societății (americane) care n-are nici o legătură cu talentul lor.
Și-mi pare rău că
Neo simplifică totul băgându-ne repede în găleata rasiștilor. Pentru mine, tot ce contează e dacă ceea ce văd este interpretat de creier drept ceva plauzibil/credibil cu așteptările poveștii, let's go along with the story. Dacă ceva e ostentativ de deranjant, nu pot fi acaparat de film ca să-l trăiesc pe măsură ce-l văd, ci îl simt artificial și nedigerabil. Și nu e doar legat de actori; cum ar fi să facă încă o versiune de Total Recall, dar de data asta imaginile cu peisajul marțian să nu fie portocalii, așa cum asociem toți, ci mov? Sau The Irishman să nu sugereze mafia italiană prin accent, ci să aibă toți un accent de redneck din Louisiana sau de imigrant mexican? Ai putea trece peste asta și să savurezi filmul ca un puzzle de multe detalii mărunte care se îmbină armonios, fără ca să simți disonanța acestui un aspect care nu se pupă cu restul?
Sunt actori care au interpretat excelent roluri în sex opus sau rasă diferită. Talentul lui Robert Downey Jr din Tropical Thunder este la superlativ, sau John Travolta în Hairspray e absolut delicios. Sau James McAvoy în Glass, omg ce actor plurivalent și cum schimba rolurile din mers de mi se face și acum pielea de găină. Sau Christian Bale, care se transformă fizic pentru a se potrivi vizual și atletic mai bine cu un rol sau altul. Și mai sunt actori pe care nu îi pot suferi, gen Nicolas Cage sau Adam Sandler, care sunt atât de unidimensionali încât nu pot varia nimic pentru a personifica cumva personajul lor; sunt pur și simplu Cage și Sandler cu o altă poezie de spus și în alt scenariu. E discrepanța prea mare între identitatea personajului și ceea ce văd, pentru ca să pot totuși să apreciez că și-au dat silința vreun pic.
