Chiar în weekend am văzut Baby Driver, și este excelent. Dar depinde ce urmărești la un film. Dacă te aștepți la o poveste nouă, țeapă: e un clișeu anost, murican car driver iubește o chelneriță și dă de belea. Dar, dacă te gândești că filmul a pornit de la o idee a producătorului, și în esență este un playlist de 30+ melodii una și una, redate aproape integral, peste care s-a construit o poveste vizuală definită scenă cu scenă în secunde ca să se potrivească cu muzica, și apoi o muncă colosală de a edita imaginea pentru ca să iasă sincronizarea perfect, ei bine, să-i zici musical este aproape o insultă. E o producție multimedia unde simțul principal e cel auditiv, abia apoi completat de vizual, iar povestea e așa, o umplutură ca să-i dea cheag sau motiv de a exista ca un întreg. Nu degeaba a durat 4 ani ca să fie produs. Dacă la așa ceva te-ai dus pentru poveste și n-ai remarcat deloc coloana sonoră, dezamăgirea nu e fiindcă ar fi filmul prost.
Asta îmi amintește de The Holiday, la care încă nici nu începuse bine povestea și eu deja exclamam "băi ce muzică bună are!" Abia dup-aia am aflat că întreaga coloană sonoră a fost creația lui Hans Zimmer, care a compus și muzica pentru The Last Samurai, Inception, The Lion King, Interstellar, Mission Impossible 2, Pearl Harbor, The Boat That Rocked... Sau alt compozitor de film, James Horner, cel care a făcut vreo două lung metraje Star Trek, Titanic, Braveheart, Apollo 13, A Beautiful Mind, Flightplan, Avatar... În filmele astea, muzica este o componentă dominantă sau cel puțin semnificativă; să o ignori fiindcă film = ceea ce vezi (acting + poveste + cgi), fără muzică, fără montaj, fără artă cinematografică și tehnică de încadrare, e ca și când ai ieși dezamăgit de la un restaurant cu stele Michelin fiindcă n-aveau tocăniță în meniu și nici porțiile mari.