Fiecare comediant are propriul stil; chiar dacă-ți place genul, s-ar putea ca unii pur și simplu să nu-ți placă. Pe mine nu mă gâdilă nicicum stilul lui Mitch Hedberg și Zack Galifianakis, cu glume one-liner fără legătură unele cu altele. Jimmy Carr e vulgar pentru un englez, și se pare că acest stil a fost abordat de majoritatea comedianților români dar dus la extrem. Îmi plac, însă, poveștile lui Ron White, sau stilul împrăștiat dar inteligent al lui Eddie Izzard, sau umorul FOARTE inteligent al lui Greg Proops.
Point is, dacă nu-ți place genul, nu te du să strâmbi din nas. Nici eu nu merg la concerte heavy metal doar fiindcă, cândva, au fost 2-3 melodii care mi-au plăcut.
On topic: am revăzut aseară
The Sunchaser. Povestea clasică a călătoriei inițiatice și regăsirii sinelui, bine jucată de Woody Harrelson, deși filmarea a fost cam chinuită și am avut momente în care mi s-a părut că regizorul a sărit niște momente narative. Însă ce am remarcat profund a fost soundtrack-ul: o oribilitate ce s-a dorit simfonică și a ieșit o scârțâială de viori ca fundal pentru o fază în care fugarii merg cu Cadillacul prin peisajul arid din Arizona. Dafuq?! A stricat tot filmul. Venea câte o fază mai sensibilă și exclamația era „ce pana mea e cu muzica asta?!”. Gâh.