E-book readers

unic

Membru Senior
Joined
Nov 28, 2003
Messages
467
Avantaje Kindle: Îl poți cumpăra din România, de pe Amazon, îl trimit aici, doar că durează ceva vreme (între câteva zile și vreo lună, depinde de norocul tău.
Ecranul E-ink nu are backlight, așa încât este teoretic mai odihnitor pentru citit.
Poți cumpăra cărți de pe Amazon și le poți citi nu doar pe Kindle, ci și pe iPad, iPhone, iPod, Android, PC, Blackberry, Mac.
E ușor, bateria ține mult, vine în mai multe variante, cu ecran mai mare sau mai mic.
Dezavantaje Kindle: Ecran monocrom, probleme cu pdf-urile complexe, nu suportă formatul Epub.

Avantaje Nook (de la Barnes & Nobles): În mare aceleași ca ale Kindle-lui, prețul cărților e puțin mai mic parcă decât pe Amazon (diferențele sunt mici totuși), suportă Epub, poți face schimb de cărți cu alți posesori de Nook (dacă găsești vreunul la noi).
Dezavantaje Nook: Ecran monocrom, probleme cu pdf-urile, nu îl poți cumpăra legal din România, nici nu poți să cumperi cărți prin Wi-Fi din România (cel puțin momentan).

Sunt mai multe e-readere de la Sony, nu știu foarte multe despre ele, doar că arată bine :smile: și că, la fel co Nook, sunt probleme cu cumpărarea cărților din România.

Avantaje iPad: Partea de e-reader e doar o mică parte din ce poate face aparatul, ai aplicații ale celorlalte e-readere și poți citi cărți cumpărate fie de pe Amazon, fie de la B&N sau din magazinul Sony, nu doar de pe iBooks.
Poți descărca și reviste (momentan prețurile sunt mari și nu poți face abonamente, dar unele aplicații - Wired, Sports Illustrated, Time - arată spectaculos - știu că unele sunt concepte dar potențialul există) și se zvonește insistent că Apple va introduce o nouă aplicație, iNewspaper, unde vei putea să te abonezi la ziare și reviste la prețuri normale.
Color, ecran foarte bun (nu la nivelul Retina de pe iPhone4, dar arată bine.
Durata bateriei decentă (în jur de 10 ore for real).
Poate citi cam orice tip de fișier, fie nativ fie cu ajutorul unor aplicații.
Dezavantaje iPad: Ecran LCD, nu e-ink, potențial mai obositor pentru ochi.
Mai greu și mai scump decât concurența (și mai versatil, dar asta se înțelege).
Momentan nu este disponibil în România, așa încât trebuie un cont de iTunes din State și gift cards pentru a cumpăra cărți sau aplicații pentru el - asta se va schimba când va apărea și pe meleagurile noastre, se zice că prin iarnă.
Politica din ce în ce mai infectă a Apple cu privire la datele personale și la dezvoltatorii de aplicații, ca și încercarea de patronaj asupra editorilor de carte.

Voi primi un iPad pe la sfârșitul lui octombrie, atunci o să mă joc mai mult cu el și aș putea să îți spun mai multe. Momentan, din ce am văzut și am pus mâna, îmi place iPad-ul, și cred că îmi va înlocui cu succes netbook-ul.
 

lai

meh
Joined
Aug 1, 2004
Messages
1,527
Exact ce vroiam. Informatii concrete. :smile:
M-am jucat si eu foarte putin cu un IPad. Nu mi se pare deloc comod de tinut in mana pentru citit carti iar ecranul, cel putin in lumina neoanelor de la mine de la munci, parea prea glossy. Plus ca nu sunt deloc fan al produselor Apple. Iar pretul e mai mult decat prohibitiv. :smile:
Kindle pare a fi cea mai buna optiune. O sa mai caut ceva informatii pe internets dar cred ca in curand o sa incep sa bat apropourile in legatura cu ce cadou vreau de ziua mea. :biggrin:
 

unic

Membru Senior
Joined
Nov 28, 2003
Messages
467
Am uitat, dacă vrei Kindle ar fi bine să te uiți și după o husă cu iluminare, ca să poți citi și unde nu ai lumină.
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Messages
7,877
Politica si in discutie despre e-book readers - se zice ca romanii se pricep la toate, de fapt e un mod de a ascunde faptul ca nu se pricep la nimic.

(Nu fac politica, nu urmaresc politica, nu sunt fan al nici unei aratari politice sau al caricaturii de sistem politic, dar in mod special nu ma pricep la politica).
 

whiskas

Chronic suicidal
Joined
Jan 19, 2005
Messages
1,600
Asta nu face ca prețurile pentru iPad să nu fie „nesimțite” (citire de la premier). :smile:
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Messages
7,877
Sunt extrem de nesimtite, dar eu cand spun asta nu simt nevoia sa pomenesc pe Boc, sa ragai sau sa ma jelesc "Oh, viata mea". Nu e vorba de ontopic versus de offtopic cat despre un mod de gandire asociat unui mod de exprimare in care intotdeauna cineva e de vina si asta devine automat o scuza.

Offtopic, la o prezentare de Project Management si specificul din Romania un tip povestea despre un studiu in care Romania era pe locul 1 in Europa intr-un domeniu: scuzele. Adica avem cel mai mare numar de scuze, avem mai multe scuze pentru practic orice. De vina pentru preturile nesimtite de la emag e Boc, cel putin asocierea respectiva asta sugereaza. Eu zic ca de vina pentru preturile nesimtite de la emag subt toti boii care dau vreodata atatia bani pe asa ceva si le urez sa asculte Parazitii de ziua lor (Bergenbier stie de ce).
 

whiskas

Chronic suicidal
Joined
Jan 19, 2005
Messages
1,600
Fair enough. Totuși, nu văd de ce te legi de politică (nu că n-ai avea de ce).
Crednicolin a vrut să spună că iPad e foarte scump și, în altă propoziție, că Boc e nesimțit. Eu n-am perceput-o ca pe „iPad e scump pentru că Boc e nesimțit”, ci ca două afirmații complet... separate. :smile:
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Messages
7,877
Asa e. Si ciresele sunt rosii. Nu bate cuie in geamul cu crocodilul, caci nu exista nici un context, versul alb e modern.
 

JustIn

Membru Senior
Joined
Jun 6, 2005
Messages
302
cat despre un mod de gandire asociat unui mod de exprimare in care intotdeauna cineva e de vina si asta devine automat o scuza
Corect, as putea adauga ca mai avem o mica problema, si anume nu avem curajul de a ne asuma ceva, fie ca e vorba de o simpla afirmatie sau de un proiect complex. Avem o scuza si pentru asta, ne este frica de responsabilitate :smile:. Sau mai curand nu ne-a invatat nimeni ca pentru a reusi in ceva, trebuie mai intai sa iti propui acel ceva si apoi un plan pentru a ajunge acolo...
PS: Bineinteles, exista o scuza si pentru faptul ca avem scuze pentru orice: am trait in comunism, n-am avut de nici unele, suntem oprimati, nu ni se da, Basescu etc...
 

lai

meh
Joined
Aug 1, 2004
Messages
1,527
M-am hotarat sa imi iau Kindle.
Care aveti exprienta cu comandatul de pe Amazon? Cam la ce costuri suplimentare (tva, vama, spagi, comisioane, ciubucuri si alte taxe) sa ma astept?
 

nicolin

Banned
Joined
May 7, 2005
Messages
242
Am vrut sa spun ca Boc = nesimtit.
Nesimtit este si petul iPad.
OK now?

Geeeezz...
 

radul

Membru Senior
Joined
Sep 8, 2004
Messages
2,166
M-am hotarat sa imi iau Kindle.
Care aveti exprienta cu comandatul de pe Amazon? Cam la ce costuri suplimentare (tva, vama, spagi, comisioane, ciubucuri si alte taxe) sa ma astept?

Amazon co uk nu-l trimite in Romania, trebuie facut comanda pe Amazon.com, iar comandat de acolo trebuie sa platesti vama plus TVA. Varianta fara 3G ajunge 511 lei din care 60 transportul la care se adauga cele de mai sus. Comandat azi ei estimeaza ca ajunge cel mai tarziu la 1 Octombrie.De pe .com nu am cumparat niciodata nimic, insa ce am luat de pe .uk nu a intarziat deloc. Cel putin in Iasi, Cargus se ocupa de livrari, in celelate localitati nu stiu.
 

unic

Membru Senior
Joined
Nov 28, 2003
Messages
467
lai, eu am comandat doar cărți, dar uite acilea pe cineva care și-a luat Kindle și în comentarii se și explică la ce costuri să te aștepți.
 

lai

meh
Joined
Aug 1, 2004
Messages
1,527
Mi-am comandat pe 1 octombrie, impreuna cu niste colegi, Kindle. Nu aveau pe stoc asa ca abia luni l-au trimis spre Europa. Marti a ajuns in Otopeni, maine pare-se ca o sa le livreze UPS. 500 RON catre amazon.com si 130 RON catre UPS si statul roman (cred).
Revin cu impresii dupa ce abuzez de el. :biggrin:
 
Top Bottom