Aspirator

La fel am și eu cu pisicile, tumbleweeds. :smile: În principiu aș vrea să-l programez să dea zilnic sau la două zile prin toată casa (~80mp). Doar scaunele de la masa din bucătărie se mai mută și cele de la birou, cu cablurile sper să termin zilele astea și cam aia e, nu ar avea chestii de care să se agațe. Doar să se dea un pic cu capul de pereți până își face harta. Ai mei stau foarte mult pe canapea și în pat, așa că mai greu să dau cu Roomba pe acolo. :biggrin:
 
Eu știu că doar seria 900 își face efectiv o hartă, restul îs doar bazate pe senzori, nu păstrează date de la o curățare la alta. Adică nu contează dacă se modifică chestii prin casă, tot random o să fie curățarea.

Cu al meu dacă apăs Dock am șanse să curețe toată casa până nimerește dock-ul. Și e pus în același loc de la început. Pentru că doar se plimbă random până găsește semnalul IR de la încărcător.
 
Eh? Citisem că şi 700 face hartă, dar o să mă mai documentez. Basically la asta mă gândesc: programat zilnic (sau nu :biggrin:) la ora 11, îşi face treaba şi se întoarce la dock (sub birou). Wishful thinking?
 
Marketing speak, zic ei că are ceva "adaptiv" and stuff, dar tot kindof random se mișcă. Își face o idee cam de cât de mare e camera, ca să știe cât de mult are de aspirat, dar e relativă. Chestia e că are senzori IR de distanță în față (ăștia de obicei merg la mai puțin de jumătate de metru), și senzori IR și piezo de praf (dacă găsește o zonă cu mai mult praf dă de mai multe ori pe-acolo). Știe și cât mișcat din fiecare roată, dar nu își poate da seama cât de mare e eroarea acumulată din mișcări (ex: dacă e cu o roată pe covor și una pe parchet, are tracțiune diferită și sigur nu va merge drept - pentru așa ceva n-are senzori). Singurele care pot face mapping real sunt cele cu cameră video, pentru că își pot da seama cât de cât unde sunt și au un feedback mult mai bun legat de cât se mișcă.

Vezi că dock-ul trebuie pus într-un loc ușor accesibil (ei zic să fie la mijlocul unui perete). Eu îl am într-un colț, cu vizibilitate foarte bună, și tot îl găsește foarte greu (la stilul că dacă-l pun la 2 metri de dock și apăs butonul de dock, poate dura și 5 minute până reușește, uzual mai dă o tură prin baie și dormitor înainte să ajungă înapoi în sufragerie). Dacă biroul are picioare, șansele-s mari să-l găsești în celălalt colț al casei când s-a lămurit că nu poate să ajungă la încărcat.
 
Sincer mă tenta așa ceva, dar mi se pare creepy rău, şi așa încerc să reduc numărul de camere din casă şi la modul în care sunt securizate dispozitivele "IOT" mai bine nu.

O merge hacked un aspirator clasic să-l faci autonom? (Arduino, gen).


 
Eu ma gandeam la asa ceva, de la Philips. Fi-miu are mare talent la facut dezastru pe jos, incepand cu firimituri si terminand cu sapat in ghivece, asa ca o chestie de-asta care sa aspire singura in fiecare noapte ar fi brici. Btw, merge si pe intuneric, nu? :biggrin:
 
Pe la mine prin cartier e plin de filipineze, dar aparent moda este sa treaca la romance.
Totusi, nu le subestimati, aia sunt banii pe salariu intr-o singura luna.
 
Păi, intervine întrebarea: și aici e ca la UPS-uri, pe două cateagorii - APC și restul. Adică Roomba și restul, sau e ceva și de capul altor producători? :goofy:
 
Există și mai bine decât Roomba, dar nu pe la noi. Ex: în teste LG Hom Bot face curat mai bine (mai ales prin colțuri), dar la noi se găsește doar pe site-uri de știri.

dreamer: dacă n-ai covoare și animale de companie, merge și ăla doar cu aspirare. Dar puterea efectivă de aspirare la așa ceva e mică, roomba suplinește prin perii (și foarte bine face).

Am preferat și să nu am o chestie care trage mult curent din acumulatori cu litiu plimbându-se prin casă nesupravegheată. Roomba mea are d-ăia cu nichel, pot doar să curgă :smile:.
 
Tot Roomba 651 am si eu si as vrea sa punctez cateva chestii:

  • un astfel de aspirator te ajuta sa constientizezi ca ai caloriferele instalate la inaltimi diferite - in unul din dormitoare este atat de jos incat ramane blocat si s-a zgariat pana am identificat problema.
  • are un comportament extrem de random. Chiar daca nu fac schimbari majore in casa uneori scapa niste camere uneori sau nu da corespunzator. Am considerat din start ca lucrurile la mine sunt simple neavand covoare.
  • inca nu mi-am dat seama cand ar trebui sa inlocuiesc consumabilele si nici daca cele chinezesti de pe amazon merita efortul.
  • Nivelul de zgomot este apreciabil, nu poate da noaptea in timp ce se doarme
  • Are o forta destul de mare pe partea de deplasare. A spart doua chestii de sticla si ma astept oricand sa mai faca victime ...
 
Mna bun, e timpul să-mi iau aspirator roboțel. Mă uitam la Roomba 770, nu se găsește în Europa. Mă uit la 866, văd că este disponibil la 2340 de lei în mai multe locuri. Yes / no / maybe? :/
 
Back
Top