Articole interesante din presă sau de pe bloguri

Funny (but not really), Linus facuse un film pe tema asta acum cateva luni, cu multi producatori care schimba componentele din SSD cu ce gasesc pe piata la acel moment, iar la final zicea de cei ca Samsung ca ar fi reliable, ca ei fac totul in house si cipurile raman aceleasi. Sigur ca da.
 
Tocmai mi s-a bușit un plasma Samsung de vârf, după numai vreo 7 ani, datorită componentelor ieftine (și asta în America). Samsung SUCKS.
 
Pai 7 ani inseamna de fapt ani lumina din punct de vedere al defectarii planificate.
Plasma in sine nu prea avea viata lunga, probabil cam ca OLED-ul, dar e greu de aflat cand sunt noi cu toate testele de imbatranire accelerata.
 
În plus, Samsung de 10+ ani merge pe principiul lansării de modele noi în fiecare an și încurajat consumatorii prin toate metodele posibile să cumpere modelul mai nou. Nu au nici un interes să facă produse fiabile, nici să facă actualizări software mult timp după vânzare.

Iar piața americană e cu atât mai specială - volume mari de vânzări, prețuri mici, fidelitate mai degrabă spre "iau cel mai bun deal" decât spre un anumit brand. Dacă a crăpat plasma high-end după 7 ani nici nu se obosesc cu discuții despre fiabilitate într-o țară unde totul se înlocuiește pentru cea mai mică plângere; merge direct sales pitch-ul cu uite ce modele noi avem, hai să-ți fac o ofertă de nerefuzat.
 
Pai 7 ani inseamna de fapt ani lumina din punct de vedere al defectarii planificate.
Plasma in sine nu prea avea viata lunga, probabil cam ca OLED-ul, dar e greu de aflat cand sunt noi cu toate testele de imbatranire accelerata.
Spune-le la Panasonic. TV-ul vechi din 2009 încă nu a aflat că trebuie să se strice. Tot plasma.

La Samsung se bușesc plăcile, nu ecranul, adică componente de câțiva dolari. Dacă ar băga taxă de reciclare/mediu de 50-100% din valoarea unui TV, am vedea brusc cum ar deveni toate fiabile și reparabile, ca pe vremuri.
 
Last edited:
Nu vreau sa intru in detalii extrem de tehnice, dar pot spune ca durata de viata data de producator pentru un condensator electrolitic este de 2000 ore de functionare. Si asta pentru cei de calitate foarte buna/scumpi in conditii aproape de ideal, nu toti.
 
Nu vreau sa intru in detalii extrem de tehnice, dar pot spune ca durata de viata data de producator pentru un condensator electrolitic este de 2000 ore de functionare. Si asta pentru cei de calitate foarte buna/scumpi in conditii aproape de ideal, nu toti.
Durata de viață dată de producător (de 2000 de ore sau cât o fi) e dată la maximul range-ului de temperatură suportat + maximul de tensiune suportată (dar acceptă și ei că dacă măsori la temperatura maximă s-ar putea să nu semene). Asta e dintr-un datasheet Nichicon:

1630575580711.png


Temperatura asta se măsoară pe carcasa condensatorului la 2/3 din înălțime.

Erau și niște grafice despre cum crește durata de viață exponențial dacă nu îi ții la temperatura asta, dar nu am unul la îndemână.

Deci dacă nu stau la 105 grade (or whatever) e totul ok.
 
Câteodată ipman îmi aduce aminte de colegii mei care își iau informațiile despre medicamente din prospect :smile:


 
Spune-le la Panasonic. TV-ul vechi din 2009 încă nu a aflat că trebuie să se strice. Tot plasma.

La Samsung se bușesc plăcile, nu ecranul, adică componente de câțiva dolari. Dacă ar băga taxă de reciclare/mediu de 50-100% din valoarea unui TV, am vedea brusc cum ar deveni toate fiabile și reparabile, ca pe vremuri.

Fix la Panasonic m-am gândit imediat când am văzut postul. Ne-am obișnuit oribil sa schimbam electronice la 1-2-3 ani și 7 ani ni se pare un interval de timp obscen.

Macbookul meu are 8 ani și merge ca in prima zi și o sa mai meargă ani de zile. Da, unul nou este probabil semnificativ mai rapid, dar al meu se descurca decent cu RAWuri din dSLRul care și ăla are vreo 9 ani chiar dacă sunt de 36MP.


 
Dacă tot ai adus vorba de dispozitive Apple, am un iPad Mini 2 cumpărat în 2015. Still working. Iar iPhone X de 4 ani e ca în prima zi.

Dacă nu aș fi windozăr de vreo 30 ani (version 3.1, baby), următorul calculator ar fi un macbook. Iar dacă Microsoft nu își face upgrade la ARM pe platforma Surface, exact asta se va și întâmpla. M1 rulz, deși MacOS bleah. Noroc că oricum 90% din activitatea mea pe laptop e "pe sistemul de operare" Mozilla (adică Firefox și Thunderbird), căruia puțin îi pasă pe ce rulează.

Momentan sunt pe un Surface 5 Pro primit de la Microsoft gratis după ce s-au umflat ecranele la seria 4 de parcă ar fi fost baloane. Dar Microsoft did the right thing, așa că still a Microsoft fan. Samsung a făcut la fel acum câțiva ani, când se tot spărgeau capacitoarele în TV-urile lor, dar le-a trecut urgent mărinimia.

Nu văd de ce la mașini aș cumpăra ce e mai fiabil și produce cele mai puține dureri de cap (hello, Toyota), dar la altele nu.
 
Last edited:
Nu stiu cum e la voi si la sculele voastre dar pe computerul de la munca rar scad sub 16 giga de RAM ocupat, ceea ce este evident ca limiteaza alegerile.
Acasa ma descurc cu Linux si in 4, dar foarte aproape de a fi ocupat tot.
Cat despre condensatori, aia este ce se poate spune cu siguranta ca functioneaza. Sigur ca exista cai sa prelungesti viata, dar in majoritatea electronicelor moderne se gasesc condensatori electrolitici aproape de radiatoare din motive evidente.
Neo asta a sunat .. altfel decat bine. Nu continui sa detaliez, dar ar fi bine sa inveti sa nu ataci persoana ci idea.
 
Last edited:
Bah, da' ce scule noi aveti... :hihi:
Eu nu suport să fiu sclavul proprietăților mele, să tot plătesc la ele. Mai bine lucrez mai puțin, dacă pot, și mă bucur de zilele libere (ca acum).

Tratez tot ce am la modul funcțional. Mașina trebuie să aibă 4 roți, volan etc., un anumit nivel minim de confort, siguranță și, mai ales, fiabilitate. Rareori cumpăr/upgradez ceva dacă nu am neapărată nevoie, mai puțin cărți (educația ieftină e mereu investiție bună).

De Toyota Camry pe care o am îmi bat joc că e vană pe roți, dar "it gets the job done" și e mult mai fiabilă decât mașinile fancy-shmancy (e.g. Tesla) cu care se împopoțonează colegii.
 
Last edited:
Back
Top