Articole interesante din presă sau de pe bloguri

Chestia aia e flex pentru aniversarea a 35 de ani de Super Mario (Nintendo lansează de obicei lucruri interesante de aniversări). E mai mult de colecție, nu neapărat să te joci cine știe cât cu ea. E făcută să te joci în casă și cam atât (circuitul are max. 5x5m, din câte zic ei, iar bateria ține 1-2 ore; porțile sunt de carton, le ia vântul dacă le duci afară, și posibil și camera să nu meargă cine știe cum dacă e soare puternic, dacă e optimizată pentru în casă).

Nu există conceptul de amortizare la așa ceva, e complet subiectiv. Pentru RO 100€ e o căciulă de bani, pe când pentru alții nici nu ajunge cadou de Crăciun, o să fie cumpărat la lansare (cei care jucau acum 35...10 ani Mario au acum putere de cumpărare pentru așa ceva).
 
When you only have a hammer.... Singura chestie utilă e aia de sound noise reduction, de care auzisem mai demult. Dar alterează vocea când are zgomot în spate (pentru că, asta e, nu poți face din rahat bici). Iar în multe cazuri alterarea aia e în plus față de alte probleme, și nu e neapărat o soluție. Eu am o conferință zilnică pe Teams cu doi francezi, un belgian, 4 polonezi și un grec. Fiecare accentul lui și uneori ne înțelegem greu, d-apăi dacă ar mai fi ceva care să intervină asupra sunetului.

Îmi place aia cu "feel more personal" - da, exact de asta faci un model 3D al cuiva, ca să fie "personal"; bine, aici au băgat tare ăia de la marketing. Dar acum lumea e obișnuită cu telefoane care au bautify stuff activate by default, altfel nici nu mai poți să ieși pe facebook.

Nu prea înțeleg cum funcționează asta "in the cloud" când sursa video e pe laptop-ul meu; trimite imaginile în cloud și acolo le comprimă? Și cine le afișează în partea cealaltă? Sau le comprimă direct pe laptop? Și atunci care-i treaba cu cloud-ul? Și atunci care-s cerințele hardware să meargă distracția asta?
 
Comprima, trimite, decomprima, proceseaza, comprima si trimite la altii. Nu e o minune dar produsul trebuie vandut.
Asta cu conferinta cu accente am parte in fiecare zi, si am chiar mai multe natii, printre care indieni care vorbesc o engleza ... minunata, ca nici intre ei nu se inteleg. Daca adaugam si chinezi pe langa toata ciorba de europeni ... as aprecia mai mult un fel de translator de accent :smile:
 
De ce nu suntem Silicon Valley? - dorinlazar.ro https://dorinlazar.ro/nu-suntem-silicon-valley/

Nu mentalitatea a făcut Silicon Valley un succes, ci resursele - umane, fizice, intelectuale, financiare. Nu îmi doresc un Silicon Valley dacă asta vine cu semi-sclavia hiper-productivității. Sunt mulțumit în România cu 20+ zile libere + zilele libere naționale. Nu îmi doresc nici schema piramidală a fondurilor de investiții. Vreau altceva.
 
Mai e ceva legat de asta - atunci când faci un proiect în SV, clar îl faci având ca target piața americană (în primul rând). Care e IMENSĂ (jumătate din populația Europei) și nu are problemele de segmentare din Europa - dacă vrei să localizezi o aplicație o traduci cel mult în spaniolă (și doar dacă e o aplicație pentru săraci, caz în care oricum n-o să-ți dea nimeni bani). Să faci o aplicație în RO care targetează americani e complicat, sunt bariere de comunicare/cultură/viziune, pentru că problemele pe care le ai tu în RO sunt complet diferite de ce au ăia în US. La fel și dacă vrei o aplicație pentru nemți sau francezi etc. Dacă Gigi ăla pornea Facebook în Regie, s-ar fi terminat cu ea când termina facultatea și asta era.

Apoi partea cu spiritul antreprenorial e complicată, pentru că în RO primul impuls antreprenorial e să pleci din țară :smile:. Cei care fac antreprenoriat în RO sunt de obicei cei care au plecat din țară dar nu le-a plăcut/n-au reușit să stea (sunt mulți care au lucrat în US și "nu le-a plăcut" - a se citi "n-au putut obține green card, iar cu H-1B e un pic sclavie"). Dar cei care se întorc vin cu niște fonduri care acolo ar fi poate salariul pe câteva luni, dar aici le oferă o pernă de cel puțin câțiva ani, cu care își permit să se "joace".

In other news, am participat la câteva concursuri kindof startup accelerator pe fonduri UE (fonduri între 30K€ și 1.5M€); ceea ce câștigă la așa ceva e foarte dubios, trebuie să sune bine, nu neapărat să fie fezabil; iar regulamentele sunt kindof random (ex: "ah, păi v-am depunctat pentru că n-am înțeles prea bine ce vreți să faceți, trebuia să descrieți mai pe larg" "păi ați zis că trebuie max 3000 de caractere descrierea" "ah, nu era obligatoriu, puteați să scrieți cât vreți" FFS).
 
Articolul asta imi aduce aminte de colegii de care am parte la serviciu.

Se examineaza la microscop sedimentul urinar. Asta e o analiza de laborator curenta. 30 de probe pe zi, acum in vremuri de COVID, altfel 100+ probe/zi. Rezultatele se baga dupa aia in calculator. Rezultatele sunt foarte, foarte, FOARTE repetitive. Evident, lumea le baga din tastatura. Aia mai destepti fac copy o data si paste de 3-4 ori pana trebuie sa scrie altceva.
Ajung eu. In prima zi ma enervez de cat lent merge bagatul rezultatelor. Dureaza mai mult decat examinatul propriu-zis al probelor. Gen 15s/proba examinat la microscop, 1 minut /proba bagat rezultat. A doua zi deja ma urcam pe pereti. A treia zi mi-am comandat un cititor de coduri de bare pe olx si a patra zi bagam rezultatele bip-bip-bip-bip de pe o foaie cu QR codes fara sa ma ating deloc de tastatura. Evident, am lasat cititorul si foaia la dispozitia tuturor.
Acum, dupa 2 luni, ia ghiciti cati colegi de-ai mei folosesc cititorul si foaia cu QR cand baga rezultate: NIMENI.
Romania!
 
Suna foooarte familiar... uneori am impresia ca romanu' isi doreste sa munceasca mai din greu decat e nevoie, altfel nu se simte el bine.
 
Suna foooarte familiar... uneori am impresia ca romanu' isi doreste sa munceasca mai din greu decat e nevoie, altfel nu se simte el bine.
Da si nu. Depinde foarte mult de multi factori.
La un fost loc de munca daca erai mai eficient decat ceilalti primeai mai mult de munca in timp ce ceilalti faceau mai putin.
Dar si unii au impresia ca daca dureaza putin e ceva foarte simplu pe care nu meriti sa fii platit atat, etc.
 
Cisco a devenit fabrica de certificari si cam tot ce e gratuit ... e degeaba. Ore de vorbe fara prea mult continut. Nu ca altii ar fi prea departe.
Dar e de apreciat ca mai arunca ceva gratuit.
 
Nu prea sunt multe surse online despre asta, a trecut neobservată știrea, dar mie nu mi se pare chiar așa.

"You will, however, be exempt from the charge if you have logged in to your account, even if you didn't then use it for any transactions.

On and after 16 December 2020, users will be charged the lesser of £12 or the balance of your PayPal account. If you don't have any money in the account or if your balance is negative, you won't be charged a fee."
 
Nu cred ca a fost cea mai inteligenta miscare. Pur si simplu nu lasi bani acolo, platesti cu cardul exact cat trebuie ...
Cine stie, poate in unele tari este vreun alt mecanism care are avantaje, aici cel putin nu vad nici un avantaj in a plati ceva pentru serviciile lor.
 
Dar daca nu ai bani in cont nu te taxeaza, banuiesc. Ca eu am card bagat la ei in lista acolo, dar nu am avut niciodata bani direct la ei. Banuies ca nu-mi salta automat bani de pe card.

Sincer nici nu stiam ca poti avea bani la paypal. :smile:
 
Dacă ai sub suma respectivă, nu te taxează, nu poți fi pe minus.

La PayPal era o vreme când era ceva să ai cont, că nu aveai multe variante de plată. Sau dacă comandai de pe un site (ahem, China) la care nu aveai încredere să îți lași datele - puneai PayPal, și era mai sigur.

Poți avea bani pe card și prin top-up, dar și dacă cineva îți face retur al unei tranzacții, din ce știu nu intră în card, ci intră în contul din PayPal. (nu sunt sigur de asta)
 
OK, poate poți. :smile: Ziceam de taxa respectivă, acea taxă nu e luată dacă ai, de exemplu 10$ în cont și taxa e 12.
 
Back
Top