Articole interesante din presă sau de pe bloguri

LNT

Meşter Strică-Tot
Sugar daddy
Joined
Mar 31, 2007
Location
NL
Cred că începe să te afecteze astenia şi remember-urile revoluţiei care încep să apară pe la TV, că ăsta e sezonul lor. :tongue:
N-a spus nimeni că e rău, eu am spus doar că-mi pare rău că nu e mai bine. Fiindcă putea fi mult mai bine.

Iar la faza cu munca ta de sclav, hai să nu ne pripim în afirmaţii. Nu peste tot găseşti locuri de muncă la minut, la capitolul ăsta voi (bucureştenii) sunteţi privilegiaţi. Dacă vei avea curiozitatea să-ţi cauţi un loc de muncă în alte zone ale ţării vei vedea că treaba nu e chiar atât de simplă. Încearcă de curiozitate să-ţi cauţi un loc de muncă în Iaşi şi să vedem cât de repede găseşti. Iar apoi mai vorbim.
 

bogdan192

Membru Senior
Joined
Oct 6, 2004
Location
Bucharest
Eu nu-s bucurestean. Sunt nascut intr-un oras de maxim 50.000 de oameni (in zilele bune) care acum e aproape mort din punct de vedere economic. Ca multi colegi am plecat la facultate in Bucuresti si intr-un final mi-am facut un inceput de cariera aici. Nu mi-a fost usor, erau luni cand abia imi permiteam o masa pe zi, cand tremuram cu 2 geci pe mine in camera de camin si trebuia sa pornesc calculatoarele in camera sa fac temperatura suportabila. M-am razboit cu gandaci, caldura insuportabila, frig crancen, nesimtire romaneasca si tupeu de bani gata, dar cumva am reusit sa-mi fac un rost. Ai mei m-au ajutat cat au putut, dar niciodata nu mi-au dat suficient cat sa ma complac in situatia in care eram.
Chestia misto e ca din cand in cand ma mai intalnesc cu colegi de liceu si generala si ne apucam de povestit. Toti au facut cam la fel ca mine si toti au reusit sa ajunga unde sunt prin munca si tenacitate. Indiferent unde au facut facultatile, unde lucreaza acum (fie ca e in tara sau pe afara), la mai toti povestea e la fel. Munca si rabdare.
Din cand in cand mai dau pe acasa si mai ies cu unii care n-au vrut sa plece la facultati sau in alte orase, ca aveau mami si tati bani sa-i tina acasa. Unii inca o mai duc binisor, dar altii au apucat exact retorica aia tampita pe care am citit-o in articolul tau si m-a umplut de spume. Asteapta sa le rezolve cineva problemele, sa le dea cineva, sa aiba cineva grija ca ei sa o duca bine. Si cand statul sau parintii nu le dau, incep sa o dea pe aia ca "o duceau mai bine ai nostri pe vremea lu impuscatu' Avea lumea bani, nu mureai de foame pe strada".

Anul trecut pe vremea asta mi se termina contractul cu o firma si baietii ma anuntasera ca nu vor sa-l mai inoiasca, ca le scazusera vanzarile. Si-si gasisera fix cu 10 zile inainte sa expire sa ma anunte. Eram cu curul in balta, si destul de disperat, ca facusem datorii de vreo 5000 de lei la banci (taxe la facultate si alte cateva distractii). Ziua eram la servici 8 ore si seara eram la interviuri. In 10 zile fix aveam de ales intre 3 firme (dintre care una din Cluj). Deci da, se poate, da e nevoie de ceva munca si stress daca vrei sa nu depinzi de stat.

Daca vrei, putem face un experiment tampit. Pot sa ma apuc sa aplic cu CV-ul pe posturile la care sunt pregatit in Iasi. Vedem cati ma cheama la interviu, vedem pe cati pot impresiona suficient sa imi faca o oferta.
 

LNT

Meşter Strică-Tot
Sugar daddy
Joined
Mar 31, 2007
Location
NL
Tocmai de asta am şi postat articolul ăla, mentalitatea de atunci încă mai există şi azi. Adică lumea e încă flămândă, aşteaptă să vină cineva să le dea de pomană.

Probabil peste vreo 30 de ani când se va termina generaţia ceauşistă care încă regretă trecutul nu vom mai auzi fraze d'astea. Dar ca idee şi mai ales pentru unii ca mine care au prins perioada anilor 80 în scutece e interesant să te uiţi în urmă şi să vezi vremurile apuse.
 

bogdan192

Membru Senior
Joined
Oct 6, 2004
Location
Bucharest
Oamenii aia or sa fie mereu flamanzi. Chiar si pe vremea comunistilor erau oameni care-si faceau treaba cum trebuie si se descurcau. Erau altii care furau si se descurcau. Erau unii care profitau de hibele sistemului si traiau regeste. Si mai erau si cei care nu faceau nimic pentru ei, dar conform doctrinei trebuiau sa fie egali cu cei care se spetau muncind (sau furand). Aia or sa se considere mereu nedreptatiti, indiferent ce regim ar conduce, aia or sa faca mereu cereri (mai mult sau mai putin indreptatite), aia or sa arate mereu cu degetul spre cei ce au mai mult decat ei (pe merit sau pe furt). Dar n-or sa faca nimic activ pentru imbunatatirea vietii lor. De ce sa se chinuie cand pot arata cu degetul si plange pe umerii cui ii asculta?

Nu cred ca timpul poate rezolva problema asta. In orice democratie o sa ai asistati sociali si oameni care traiesc din mila publica, dar cel putin aici astia au sansa sa isi schimbe modul de viata dupa bunul plac. Daca vor sa traga pentru ei, bine, daca nu, statul nu-i va sustine pe veci. Si aici nu vorbesc de pensionarii care au muncit toata viata intr-un sistem care te indobitoceste sau de oamenii bolnavi/batrani care nu au cum, fizic, sa faca o schimbare radicala in viata lor. Vorbesc de generatia intre 30 si 40 de ani, care, cand a iesit din filaturi/combinate/uzine in 89, nu a vrut sa invete si altceva decat meseria pe care a facut-o la caldurica timp de 10-15 ani si acum nu o mai cauta nimeni. Ei sunt cei care s-au retras la tara si refuza cu obstinatie sa faca o schimbare care le-ar putea aduce ceva pozitiv in viata. Prefera sa subziste si sa se planga ca nu le merge la fel de bine.
Da, sunt oameni care au incercat, s-au straduit si nu le-a iesit nimic. E tragic dar si ei sunt o statistica. Cel putin ei au incercat.
 

Spawn

Membru Senior
Joined
Apr 7, 2006
Location
între 0 şi 1
Mi se pare mie sau tu îi acuzi mai mult pe cei care nu fac nimic decât pe cei care fură?... :hmm:
Relax. Statistica aia de 9kEU salariu mediu în Buc nu reflectă deloc realitatea din RO.
"la căldurică..." Nu ştii ce vorbeşti. "care au muncit toata viata intr-un sistem care te indobitoceste". Wtf you think is happening now?
Da, tendinţele pesimiste ale unora (da, cam majoritatea, asta e, fiecare percepe după cum vede el lucrurile) au ajuns să deranjeze. Yap. Dar tu măcar ştii despre ce e vorba. Dar nu mai vrei să ştii. "Să meargă dracu' să-şi caute de lucru!" Închipuie-ţi că sunt o grămadă de oameni pe posturi de decizie care nici nu ştiu şi nici nu vor să ştie.
Dar hai că deviem şi n-are rost. Problema e următoarea: "Ignorance is bliss". Înainte de '89 nu-ţi trecea totul pe la nas. Situaţia actuală nu-ţi mai permite să ignori. Totodată acest aspect, care-i lega pe oameni într-o suferinţă comună, dispărând, acum fiecare e cu problemele lui. Probleme identice, dar individuale.
 

ElisaDay

Membru Senior
Joined
Jul 11, 2008
Salariul mediu in Bucuresti e 9000E? Asta e statistica oficiala? Mie imi pare o gluma proasta. Au inclus toata clasa politica si afacerile fiecaruia in statistica?

Aici sunt de acord cu Bogdan. Poate nu e ceva ce sa se preteze la generalizari, poate nu toti au dus viata in felul ala atunci - desi nu prea vad cum ar fi putut sa o faca altfel fara sa fie aia mari - dar eu nu pot sa spun ca-i duc dorul. Am avut si aveti posibilitati la care atunci doar visati. Acum trebuie doar sa vrei sa profiti de ele.

Spawn, ingnorance is bliss cand iti merge bine. Cand inghetai iarna in casa si camara era mereu goala pentru ca, orasean fiind, te bazai exclusiv pe ce (nu) gaseai in alimentara... atunci scuza-ma dar nu mai ajuta cu nimic ignorarea problemelor. Sunt cu tine in casa, de ignorat nu poti sa le ignori sau sa te prefaci ca nu sunt. Si mai rea e frustrarea ca ai o problema dar nu prea ai de unde sa incepi ca sa o rezolvi.
Acum ai de unde sa incepi. Ai cam tot ce iti trebuie ca sa rezolvi problema, ai acces la informatie. E foarte bine ca iti trec toate pe sub nas pentru ca asa esti constient de ele si poate te motiveaza sa le rezolvi. Cu capul in nisip nu s-a rezolvat niciodata nimic si nici nu-mi doresc ca aia de acum 20 de ani sa fi stat cu capul in nisip, iar eu acum sa sufar cum au suferit parintii mei.
 

bogdan192

Membru Senior
Joined
Oct 6, 2004
Location
Bucharest
Spawn, in prima luna de angajare salariul meu de angajat in Bucuresti era de 750 de RON, pe o pozitie de junior tester la Gameloft. Era salariul mediu pe pozitii similare cam pe la toate firmele din Bucuresti si din Constanta (atat m-am interesat la vremea respectiva). Anul trecut am ratat la mustata o oferta de 2000 de euro de la o firma din Cluj pentru o pozitie de lead tester cu plecari in Anglea pentru pregatiri si Cehia pentru formari de echipe (din cauza faptului ca investitorul lor principal mirosise criza ce se apropia si si-a amanat planurile). Deci da, daca te stresezi suficient, se poate trai decent din munca multa.

Da, le acord mai mult leverage alora care incalca legea decat celor care nu se misca din fata manelizorului sa-si caute de mancare.

Sitemul democratic nu te indobitoceste. Nu te indoctrineaza. Poate ca nu tii minte cum era la scoala pe vremea aia, sau la gradinita, sau lumea in general pe strada/in cofetarii/la terase. Serbarile patriotice ti le mai amintesti? Cantarea Romaniei? 23 August? Nu era o chestie voluntara, ori faceai ori aveai de suferit. Acum ai acces la exact ce informatie vrei sa absorbi, esti bombardat din toate partile de diverse surse mai mult sau mai putin credibile, dar macar ai dreptul si teoretic puterea sa-ti selectezi tu ce vrei sa crezi si sa faci. Ca in multe cazuri educatia sau mediul in care ai crescut nu-ti permite e o alta discutie. Nu poti argumenta ca filtrul partidului suprem si atotstiutor e superior celui al propriei constiinte a catorva milioane de oameni.

Ai dreptate intr-o afirmatie totusi, cand ziceai ca inainte de 89 putini stiau ce se intampla cu adevarat in tara. Argumentul cel mai des pe care-l aud atunci cand porneste discutia cu comunismul e ca "pe vremea aia nu se fura atat". Din cate stiu, puternicii partidului furau pe vremea aia de stingeau. De ei nu se atingea nimeni, pentru ca impartisera tara intre ei. Chestia tare e ca si acum e la fel. Fura cu legea in mana si n-ai ce sa le faci, si chestia si mai tare e ca tot aia care se ocupau cu asta pe vremea partidului o fac bine mersi si acum. Partea buna e ca nu mai au un aparat de cenzura si opresiune suficient de bine pus la punct sa nu afle/vorbeasca pulimea de ei.
Nu suferinta comuna ne lega pe vremea lu Ceausescu, ci o doctrina si un partid pe care trebuia sa ti le asumi sau ajungeai paria sau mai rau. Acum nu te opreste nimeni sa-ti pui problemele personale in fata celor de partid sau de tara, eventual sa-ti faci propriul program pentru rezolvarea lor, in loc sa astepti casa si servici de la PCR.
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Location
offline
Anul trecut am ratat la mustata o oferta de 2000 de euro de la o firma din Cluj pentru o pozitie de lead tester cu plecari in Anglea pentru pregatiri si Cehia pentru formari de echipe (din cauza faptului ca investitorul lor principal mirosise criza ce se apropia si si-a amanat planurile). Deci da, daca te stresezi suficient, se poate trai decent din munca multa.
Da, și eu anul trecut am ratat la secțiune de fir de mustață o ofertă de 25.000 de euro la o firmă de gigolo cu aplecări internaționale, pregătire multiplă și lucru în echipă, dar investitorul a descoperit că nu am mustață și ursul coadă și a împins planurile în altă parte. Oricum, ideea e să poți trăi decent din muncă puțină, doar fraierii muncesc mult și de-aia nu au parte de un trai decent.
Da, le acord mai mult leverage alora care incalca legea decat celor care nu se misca din fata manelizorului sa-si caute de mancare.
Ce le acorzi, mon cher? Sună a furculision înfipt undeva din greșeală.

Sitemul democratic nu te indobitoceste. Nu te indoctrineaza. Poate ca nu tii minte cum era la scoala pe vremea aia, sau la gradinita, sau lumea in general pe strada/in cofetarii/la terase.
Oh, ba da. Cred că în ultima vreme am văzut o densitate de dobitoci pe metrul pătrat incomparabilă cu ce era acum 15-20 de ani. Îi vezi zilnic la televizor, pe stradă, în magazine, în trafic, la picnicuri pe marginea drumului, practic sunt omniprezenți. Sistemul democratic în sine e un sistem pentru dobitoci, unde orice dobitoc analfabet are drept de vot și poate alege un alt dobitoc incompetent să conducă un sat, un oraș sau o țară. Și acesta o va face ca un dobitoc perfect, după cum are el chef, iar suporterii lui vor fi extaziați indiferent ce dobitocenie va face pentru că el e căpitanul lor.

Da, îmi aduc aminte cum era. Nu era chiar așa rău cum pretinzi, nu era nici prea bine, era diferit - cred că e cuvântul cel mai potrivit. Nu erau toți membri de partid și existau posibilități să eviți toate prostiile organizate - măcar pe vremea aia oamenii erau conștienți că sunt niște dobitocenii, acum sunt convinși că sunt chestii foarte bune și trebuie impuse și altora (gen "votul nu e un drept, e o datorie" - mânca-i-ar închisoarea datornicilor de tembeli).

Să aveți o zi bună.
 

ElisaDay

Membru Senior
Joined
Jul 11, 2008
Adrian, sistemul de acum iti da posibilitatea sa te indobitocesti. Alegerea e numai si numai a ta. Important, ca intotdeauna, e ca ai alegerea.

Nu vad nici un fel de constrangere care sa te forteze sa ajungi o dobitoaca. Doar o alegere care te duce pe un drum mai greu - munca multa si trai decent, pe un drum usor - munca putina si trai prost sau pe un drum ascuns - work smart, not hard si un trai la care multi doar viseaza.
 

bogdan192

Membru Senior
Joined
Oct 6, 2004
Location
Bucharest
Asa-i ca-i misto sa faci misto cand n-ai nimic de zis?

Stiu, do not feed the trolls, da tre sa manance si gura lor ceva, nu?

Sa inteleg ca faci comparatie intre o slujba platita decent si prostitutie in primul paragraf? Nu dragule, nu ma cautau pentru cur ci pentru cap. As vrea sa-mi arati si mie unu care a ajuns sa traiasca decent din munca putina fara sa fie frecat inainte pe bani putini / sa traga serios pentru ideea de afacere pe care o avea. Da nu unu care are PCR sau bani multi de acasa ca pe urma-i prea usor si nu se aplica.

Banuiesc ca ai fost pe la scoala cand predau engleza si stii ca unul din sensurile ale englezismului "leverage" e "power to accomplish something;". Imi pare rau ca iti ating nervul nationalist cand folosesc astfel de cuvinte (poate necunoscute). Degatlegau era mai bine in loc de cravata?

Dobitoci, ca sa prafrazez un citat din Lapusneanu, da multi. Si cu idei fixe pe deasupra. Ce-mi place mie e ca pentru fiecare grup de astfel de dobitoci cu idei fixe care trag hais, au voie sa existe altii la fel de multi, cu idei la fel de fixe, care trag cea. Deci pe langa dobitocii aia multi analfabeti care-l aleg pe vanghele primar pe mici si bere, au voie sa traiasca alta gasca de mai mult sau mai putin dobitoci care emigreaza/pornesc afaceri/se angajeaza in multinationale/se trag pe cur pe 25k euro. Dobitocul sef va trebui sa se adapteze astfel incat sa-i ajute si pe unii si pe altii. Nu-ti convine? Du-te intr-o tara fara dobitoci... daca oi gasi vreuna.

Esti sigur ca ai trait acelasi comunism ca si mine? Mama nu putea sa lipseasca de la serbarile patriei si ma cara si pe mine dupa e, doar nu m-ar fi lasat de tembel acasa. La fel cu nu puteai evita mai nici una din chestiile impuse de partid daca voiai educatie superioara sau... sa zicem... un serviciu care sa nu implice curatat de haznale.
 

Quark

zis şi Brucan
Sugar daddy
Joined
Nov 6, 2003
Location
the past.
Curios. Pe mine au incercat sa ma faca in facultate membru PCR si am spus NU. Si n-a mai insistat nimeni si nicio ruda indiferent de grad n-a fost afectata, etc... De asemenea imi placea sa spun la greu bancuri cu 'Nea. Si nici macar nu m-au chemat vreodata sa dau cu pixu' pe hartie. Totusi recunosc ca n-am aruncat manifeste pe strada si nici lume n-am mobilizat la mitinguri.
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Location
offline
Adrian, sistemul de acum iti da posibilitatea sa te indobitocesti. Alegerea e numai si numai a ta. Important, ca intotdeauna, e ca ai alegerea.

Nu vad nici un fel de constrangere care sa te forteze sa ajungi o dobitoaca.
Nu am zis că te constrânge, dar am observat că are un efect general în acest sens. Știi tu, dacă nu te constrânge te convinge, iar dacă nu te convinge o face pe ascuns și tot o face, practic sistemul exacerbează mediocritatea și incompetența sub pretextul popularității*. Da, poți să te ferești dacă te prinzi și reușești să o faci.

* De obicei cheer leaders sunt persoane foarte populare, dar rareori ajung să facă ceva în viață dacă petrec prea mult timp în liceu și facultate cu suportul echipei de fotbal.

Sa inteleg ca faci comparatie intre o slujba platita decent si prostitutie in primul paragraf?
Nu fac nici o comparație, doar că nu am idee de un job de 25.000 EUR care să nu ceară calificări extrem serioase. La fel și pentru joburi de 2000 EUR în țară cred că se cere multă experiență pe care nu știu când ai reușit să o faci, știu mulți oameni cu multă experiență și probabil la fel de bine calificați care nu câștigă banii ăia în București.
Banuiesc ca ai fost pe la scoala cand predau engleza si stii ca unul din sensurile ale englezismului "leverage" e "power to accomplish something;". Imi pare rau ca iti ating nervul nationalist cand folosesc astfel de cuvinte (poate necunoscute). Degatlegau era mai bine in loc de cravata?
Când am fost la lecția de engleză am aflat că "a acorda leverage" e o expresie care nu e în nici o carte. Leverage nu e ceva care se acordă cuiva, iar limba română are cuvântul potrivit pentru așa ceva și nu sună a gâtlegău.
Esti sigur ca ai trait acelasi comunism ca si mine? Mama nu putea sa lipseasca de la serbarile patriei si ma cara si pe mine dupa e, doar nu m-ar fi lasat de tembel acasa. La fel cu nu puteai evita mai nici una din chestiile impuse de partid daca voiai educatie superioara sau... sa zicem... un serviciu care sa nu implice curatat de haznale.
Sunt sigur că am trăit și în România pe vremea aia (nu doar în RO, dar nu plecam din țară la fiecare congres). Îmi mențin afirmația, doar fraierii nu puteau lipsi de la evenimente, ceilalți aveau posibilitatea să sară peste. Am fost o singură dată la o asemenea manifestație ca să văd cum e, de curiozitate și nu din obligație. A fost plăcut, ne-am jucat vreo 3-4 ore în parcul Tineretului, am stat undeva în spate și m-am uitat când s-a întâmplat toată treaba oficială și apoi am fost dus înapoi la școală cu autobuzul. Picnic în parc, aproape.

Curios. Pe mine au incercat sa ma faca in facultate membru PCR si am spus NU.
Pe mine m-au făcut UTC-ist fără să mă întrebe, mi-au dat un carnet și aia a fost tot. L-am aruncat la gunoi, în rest nu a avut nici o semnificație.
 

bogdan192

Membru Senior
Joined
Oct 6, 2004
Location
Bucharest
Ai fost de mic rebel, asa-i? Nu te puteau tine ai tai sa nu dai peste nas partidului cu poezioare si bancuri, asa ca acum ai ajuns sa faci caterinca de fraierii carora cenzura generalizata si ideea de partid unic le dau frisoane.

Pai fost tinar tovaras, asta nu prea se impaca cu faptul ca plecai des din tara. Ori erai din parinti cu origini foarte sanatoase si ochi albastri, ori erai un cantaret foarte apreciat peste hotare. Cred si eu ca puteai sunta cand vroiai tu paradele. Esti sigur ca au aruncat numai carnetele de UTC-isti?

Ca incheiere, vreau si eu sa fac lectii de alea de engleza in care te invata toate expresiile din carti si apoi iti spun ca una sau alta nu e din nici o carte.
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Location
offline
Ai fost de mic rebel, asa-i? Nu te puteau tine ai tai sa nu dai peste nas partidului cu poezioare si bancuri, asa ca acum ai ajuns sa faci caterinca de fraierii carora cenzura generalizata si ideea de partid unic le dau frisoane.
O țară întreagă se făcea că iubește partidul și că îi știe doctrina, pe 95% îi durea în fund și evitau tot ce se poate. Restul de 5% făceau figurație pe stadioane sau la câte un congres - asta nu înseamnă că 95% erau rebeli.

Nu aveam origini sănătoase, dar pe vremea aia erau mulți care lucrau în afară și ai căror copii îi vizitau destul de des. Au fost profesori și medici în Algeria și Maroc (țări francofone, nu neapărat arabe), constructori din Maroc până în Iran, cred că au fost zeci de mii de oameni care au lucrat legal în afară și care nu aveau neapărat origini sănătoase ci erau capabili să facă sonde, rafinării, baraje, fabrici etc. Nu sunt mai cu moț, se putea face asta dacă erai competent și erai dispus să muncești la 45 de grade la umbră pentru 3-400$ lunar.

Ca incheiere, vreau si eu sa fac lectii de alea de engleza in care te invata toate expresiile din carti si apoi iti spun ca una sau alta nu e din nici o carte.
Tocmai am întrebat un coleg american (născut și crescut, nu pakistanez venit pe vapor) dacă a auzit de expresia "to give leverage" și a zis "nope". O fi incult și prost, dar probabil datul leverageului nu e un termen cunoscut plebei.

Mult leverage!!!
 

bogdan192

Membru Senior
Joined
Oct 6, 2004
Location
Bucharest
Bun, deci poti fi de acord ca 95% din romanii de pe vremea aia erau in stare sa faca multe chestii ca sa scape de tampeniile partidului. Si totusi multi din ei erau prezenti acolo an de an (nu mereu aceiasi). Daca pentru tine parada aia a fost o experienta atat de placuta, de ce 95% din conationalii tai preferau sa faca orice altceva decat sa fie acolo?

Daca parintii sau rudele tale au ajuns in tari ca Algeria sau Maroc ca ingineri de instalatii petroliere inseamna ca au trecut prin destule verificari incat sa li se permita sa paraseasca tara, la fel cum au trecut prin verificari cand s-au inscris la facultate (chiar si liceu daca era militar sau de alte naturi mai sensibile). Deci partidul a considerat ca originile lor erau foarte sanatoase. Nu-i nimic de rusine aici, nu toti avem chiaburi sau evrei/nemti in familie. Cred ca poti fi de acord cu mine ca nu era suficient sa fie foarte capabili sa faca sonde ca sa primeasca acordul partidului sa paraseasca patria.
Nu vreau sa ma intelegi gresit, respect munca tuturor celor ca ei de aici sau de afara, dar stiu cu o oarecare siguranta ca pentru a ajunge in afara tarii trebuia sa prezinti niste garantii de integritate si atasament fata de partid.

Google te ajuta, dar nu te face mai destept. Banuiesc ca daca o expresie e folosita in titluri de ziare nu-i bai daca o abuzeaza si un romansh amarat, nu-i asa domnule Pruteanu?

@burebista: Just like watching the special Olympics, huh...
 

burebista

Manic Miner
Sugar daddy
Joined
Sep 2, 2005
Location
Twilight Zone
Yep. Eu cind aud pe unul ca a gasit ceva (oricit de mic) bun in comunism vad rosu in fata ochilor.
Sorry dar nu pot sa le explic parintilor (si bunicilor, Dumnezeu sa-i ierte) mei ca ceva a fost bine in comunism si ca refugierea lor din Basarabia in zona Timisoarei din fata trupelor lui Stalin si mai apoi deportarea lor intr-o noapte din Timisoara in Baragan a fost una din binefacerile comunismului.

Imi pare rau, nici macar nu ma obosesc sa intru in discutii despre comunism ca-mi tremura miinile pe tastatura.
De asta preferer
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Location
offline
Daca pentru tine parada aia a fost o experienta atat de placuta, de ce 95% din conationalii tai preferau sa faca orice altceva decat sa fie acolo?
Pentru mine a fost plăcută pentru că eram copil (vreo 12 ani) și am fost la joacă în parc, parada am cam ratat-o pentru că ne-am făcut ca porcii și am fost exilați. Nu am zis că era ceva plăcut pentru toată lumea și îi înțeleg pe cei 95% care o evitau.
Daca parintii sau rudele tale au ajuns in tari ca Algeria sau Maroc ca ingineri de instalatii petroliere inseamna ca au trecut prin destule verificari incat sa li se permita sa paraseasca tara, la fel cum au trecut prin verificari cand s-au inscris la facultate (chiar si liceu daca era militar sau de alte naturi mai sensibile). Deci partidul a considerat ca originile lor erau foarte sanatoase. Nu-i nimic de rusine aici, nu toti avem chiaburi sau evrei/nemti in familie. Cred ca poti fi de acord cu mine ca nu era suficient sa fie foarte capabili sa faca sonde ca sa primeasca acordul partidului sa paraseasca patria.
Tocmai că ambii bunici au făcut pușcărie câțiva ani din cauza originilor nesănătoase. Unul era refugiat din zona Cernăuți și tot l-au făcut chiabur :eek: Și cu toate astea ai mei au lucrat din 1980 și până azi în alte țări decât România. Prin '85 știu că acceptau pe aproape oricine, nu mai era ca în anii '50-'60 să nu poți să te înscrii la facultate dacă nu aveai originile pe placul comuniștilor.
[/QUOTE]

Sorry dar nu pot sa le explic parintilor (si bunicilor, Dumnezeu sa-i ierte) mei ca ceva a fost bine in comunism si ca refugierea lor din Basarabia in zona Timisoarei din fata trupelor lui Stalin si mai apoi deportarea lor intr-o noapte din Timisoara in Baragan a fost una din binefacerile comunismului.
Nu generaliza. În afara faptului că nimeni nu a zis că a fost ceva bine în comunism, dacă s-au întâmplat unele chestii foarte rele nu înseamnă că totul a fost rău*. Și indienii nativi americani au avut foarte mult de suferit din partea albilor și încă nu am auzit pe cineva să generalizeze că America sux și capitalismul sux pentru ce au făcut albii nativilor americani - cei care o fac invocă alte motive.

* Apusurile de soare aveau același farmec, Delta era la fel de frumoasă iar Transfăgărășeanul chiar a fost făcut sub (nu de) comuniști ca să ne plimbăm noi fundurile capitaliste pe-acolo.

Dar, ce se omite de către toată lumea e o mare asemănare între comunism și capitalism: o masă de țărani analfabeți din Rusia a instaurat comunismul pentru că le-a plăcut ideea și au impus-o tuturor locuitorilor acelei țări și câtorva state vecine. În democrație o masă de analfabeți pun câte un primar sau președinte (nu contează care, nu țin cu nici unul) pentru că le place lor și respectivul cârnat cu ochi are pretenția că reprezintă pe toată lumea și face ce are chef pentru că poate. Ca simplă explicație, nu l-am votat pe Oprescu și nu îl consider primarul meu și nu sunt de acord ca taxele mele (cota care ajunge la locale) să fie cheltuite de el cum are chef, nu l-am votat pe Băsescu (sau pe altul) și nu am chef să mă reprezinte nici în parlamentul copiilor, darămite față de alte state.
 

Spawn

Membru Senior
Joined
Apr 7, 2006
Location
între 0 şi 1
Nu, sorry, e vorba de 900EU, mi-au scăpat deş'tele pe tastatură. Am adus vorba de salariu mediu pentru că am impresia că aveţi o imagine deformată asupra acestui aspect.
Am impresia că am luat-o pe arătură pe-aici... NU susţin în nici-un fel că era mai bine înainte... şi îmi place să cred că nu e nimeni pe aici care-ar susţine aşa ceva.
sistemul de acum iti da posibilitatea sa te indobitocesti.
Foarte frumos spus, şi mulţumesc. Dar e oarecum un pleonasm, în cazul meu şi al altora. Odată "deşteptat" nu mai poţi fi prost. Şi apoi te loveşti de cei îndobitociţi peste tot.
 
Top Bottom