Da, se confirma, este Emys orbicularis, specie protejata de lege, se hraneste cu pesti, nevertebrare terestre, rozatoare si pasari tinere. Ieri inainte de a ma documenta, i-am dat o jumatate de banana si a mancat-o rapid!
Ciudat este ca eu nu stau pe langa o apa sau mlastina, ba din contra stau cocotat pe un deal si ma intreb cum o fi ajuns la mine in curte. Am dat de veste prin vecini, insa n-a revendicat-o nimeni pana acum. E drept, dealul pe care stau e plin de vegetatie, cu cele adiacente, adica soparle, rozatoare, cuiburi de pasari ascunse prin balarii si probabil asta o fi explicatia, insa din ce am citit, traieste mai mult pe langa ape. In fine, in week end, am sa-i caut un loc ferit pe malul unei ape si am s-o las acolo.